marți, 7 septembrie 2010

Ţăranul de parcare 2

Îi vedem peste tot. Ei au liber să parcheze unde au treabă şi chef, nu unde au voie şi permisiunea legii. Ei sunt cei din clubul “Mi-a luat tata stradă”.
                               “Numere verzi-nu ştiu ţara”
09042010
Doar pentru că ai reuşit să iţi cumperi un BMW seria 5 (îl iei cu 5-7000 euro) pe care nu ai avut bani sa îl inmatriculezi nu înseamnă că e ok să-l parchezi unde vrea muşchiu tau! Şi când zic muşchi mă refer la ceafa groasă înconjurată cu lanţ gros de aluminiu suflat cu aur (nu am vazut şoferul deci e o simplă bănuială). Pricep că piţi pe care ai adus-o la mall-us s-a urcat pe niste tocuri cu care nu poate face mai mult de 15 metri fără să se plangă şi de aia ai parcat în faţa intrării.
                                 “CJ-12-NUL”
11042010(001)
Tot din seria BMW seria 5, săracu nu poate parca la mai mult de 25 de metri de scara blocului că îl doare capul dacă umblă pe jos. Nu e bai ca nu lasă spaţiu pe trotuarul destinat PIETONILOR cât să treacă o mama cu carucior. El să fie sănătos că doar scrie pe număr câtă minte are!
                     “Numere de state”
11052010(002)
Asta e din altă categorie: Cea mai mare maşina americană adusă cu vaporu’. Şi dacă tot consumă cât 3 combine Gloria C14 în plin treierat? Eu am adus camioneta şi o parchez unde vreau eu. Că mă costă juma’ de salar suta de kilometri cu frumuseţea asta mare.
           “B-98-UXG” masină de la www.temco.ro
24082010
Oare domnul director Bogdan Manea ştie pe mâna cărui tip de şoferi îşi dă maşinile? Sau nu au bani să parcheze lângă trotuar? Spun asta pentru că în faţă erau vreo 3 locuri de parcare.
                                  “CJ 085996”
DSC02193
Strada Bariţiu, centrul Clujului, centrul nesimţirii. Maşină nouă, scumpă, cum să nu găsească un loc unde să o lase? Să mă risc şi să presupun că lucrează la una din băncile din zona? Sau la Poşta?
                              “BH-07-VCT”
30032010(002)
Pe strada Rosetti, aglomeraţie mare, trotuare înguste, semne cu oprirea interzisă peste tot. Ce face bihoreanul ăsta? E baiat bun, nu vrea să încurce circulaţia aşa că blochează complet trotuarul.
                   “CL-515ZV” numere de Italia
30032010(016)
 În Plopilor, în faţa OAMGMAMR s-a speriat de o asistentă sexi care a ieşit brusc din curte şi a parcat în diagonală.
30032010(012)
În Piaţa Mihai Viteazu, în faţă la Flip parchează românii noştri pe unde au chef şi loc, dar mai ales pe trotuar.
Şi…….cireaşa de pe tort: În faţa sediului poliţiei Cluj, pe strada Traian:
                        “CJ-77-ABI” – logan roşu
               “CJ-37-BLK” – skoda din plan îndepărtat
30032010(004)
                               “CJ-09-KNL”
30032010(005)
La astia 3 ce să le zic? Sub semnul ‘Oprirea interzisă’ şi ‘Atenţie vin comunitarii şi îţi duc maşina la Ratuc’. În faţa poliţiei ( vagă presupunere că şoferii nu-s chiar străini de meseria care apără legea).
Dă-le Doamne bun simţ că maşini îşi iau singuri!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu